Castelul Teleki Dumbravioara

Istoric

Dumbrăvioara, viitorul centru domenial, fusese dobândită de Teleki Sámuel în anul 1754, în urma partajului succesoral al domeniului din Gorneşti între urmaşii lui Teleki Sándor. Construcţia castelului a fost începută după întoarcerea sa dintr-o călătorie de studii în Europa Occidentală (1759-1763), în pragul căsătoriei sale cu Bethlen Zsuzsanna. Aripa nordică a castelului fusese edificată între anii 1769-1770, iar cea dinspre sud fiind începută în 1773. Şantierul era condus de renumitul maistru (paler) târgumureşean de origine germană, Paul Schmidt (care în această perioadă coordona şi lucrările de construcţie ale castelului din Gorneşti). Pe baza izvoarelor au fost identificate mai multe nume de meşteri târgumureşeni participanţi la edificarea clădirii: zidarii Johann Hoffmann şi Friedrich Poch, dulgherul Győrfi Mihály, tâmplarul Henne Tamás (Thomas), lăcătuşul Jacob Mizler. Unele elemente de piatră sculptată au fost realizate de pietrarul clujean Josef Hoffmayer. În prezent, în lipsa unor surse arhivistice nu ştim, dacă întocmirea proiectului i se poate atribui în totalitate lui Paul Schmidt, sau putem lua în calcul şi ipoteza participării unui arhitect; nu cunoaştem, astfel, cui îi aparţine ideea ansamblului de clădiri compus din două aripi dispuse simetric faţă în faţă, aproape identice în privinţa volumetriei şi a modelării faţadei.

Clădirile anexate, situate în spatele aripii nordice au fost construite în deceniile următoare; un corp cu funcţii gospodăreşti, cu planimetrie în forma literei „U” (astăzi parţial demolată) a fost realizată de Johann Hoffmann în 1781-1782.

Imaginea de ansamblu a castelului din Dumbrăvioara este decisiv influenţată de corpul central neobaroc. Acesta a fost construit de strănepotul cancelarului, exploratorul african Teleki Sámuel, proiectantul fiind arhitectul Möller István (1860-1934), profesor la Universitatea Tehnică din Budapesta. Acesta a lucrat la Dumbrăvioara între anii 1912-1914. Prin aripa centrală, a unit cu deosebit simţ arhitectural corpurile existente, transformând ansamblul, care producea până atunci impresia unui conac, într-un tot unitar asemănător castelelor reprezentative ale perioadei barocului. Lucrările de execuţie au fost conduse de antreprenorul Csiszár Lajos, deosebit de solicitat la acea vreme în Târgu-Mureş. Planimetric, încăperile sunt dispuse pe cele două laturi ale unui coridor aflat în axul longitudinal. Această clădire nu a fost locuită niciodată: în perioada interbelică familia n-a mai dispus de resursele financiare necesare finalizării amenajărilor interioare.

La începutul secolului XX, castelul era unul dintre cele mai fastuos amenajate locuinţe aristocratice transilvănene. În urma devastării şi prădării postbelice însă, mobilierul fusese distrus aproape în întregime, astfel că în zilele noastre nu poate fi studiat, din păcate, decât pe baza izvoarelor scrise şi a celor fotografice. Amenajările şi funcţiile încăperilor de la sfârşitul secolului al XVIII-lea au putut fi reconstituite pe baza celor cinci inventare păstrate în arhivele familiei. Studiindu-le s-a putut clarifica faptul, că încăperile din aripa sudică îndeplineau funcţii legate de personalul castelului, de activităţi casnice şi gospodăreşti, iar familia nobiliară locuia în aripa nordică. Apartamentul stăpânului casei a fost amenajat în pavilionul din capătul vestic; sălile folosite de femei se aflau spre est, iar între cele două apartamente şi-au găsit loc reprezentativa sală mare („palota”) respectiv camera de zi şi dormitorul. La începutul secolului XX castelul adăpostea numeroase portrete ale membrilor familiei, printre care şi cele executate în 1837 de renumitul pictor maghiar al epocii reformiste, Barabás Miklós (1810-1898), astăzi identificabile din păcate numai pe baza fotografiilor de arhivă.

Castelul este amplasat pe partea vestică a şoselei Târgu-Mureş–Reghin, în partea localităţii situată la nord de drumul ce duce la Glodeni. Curtea castelului, ce dă spre drumul principal, este delimitată de un gard construit din cărămidă, iar stâlpii porţii sunt ornamentaţi cu urne de piatră. Curtea de primire este mărginită spre nord de aripa construită în 1769, iar spre sud de aripa din 1773. Spre vest, aripa centrală proiectată de Möller István uneşte ansamblul şi îi conferă forma literei U. De pavilionul estic din colţul aripii nordice este alipită o aripă laterală orientată spre nord, ce se întinde de-a lungul drumului principal. În zona de mijloc a laturii vestice, paralel cu aripa nordică a castelului, este alipit de aripa laterală o clădire mai mică. Cadrul construit al castelului se închide la nord cu o clădire-anexă lungă, cu axa orientată pe direcţia nord-sud, care se închide într-un bloc înalt, asemănător unui bastion. În spatele aripii sudice se întinde vechiul grajd.